Quantcast
Channel: Feeder Experimentalist » Foto
Viewing all articles
Browse latest Browse all 2

CARIOCA, intre publicitate si proiecte personale

$
0
0

Carioca este o casa de productie care activeaza in special in domeniul vizualului de advertising. Piata de publicitate ii considera pe “parintii fondatori” – Mircea Dicu, Andrei Stoleru, Dragos Coman si Dragos Traistaru – cei mai buni din zona de productie foto, Carioca oferind servicii integrate in acest sens: de la casting, la locatii, wardrobe, styling, decoruri, props, pana la fotografie, ilustratie, CGI si postproductie. De fapt, cu ideea de servicii integrate a si pornit, in 2005, Carioca. Ei spun ca, la vremea respectiva, aveau ceea ce se poate numi un kit complet din acest punct de vedere pentru ca ofereau servicii de productie, fotografie si postproductie, noutatea fiind ca le puteai gasi pe toate acestea sub un singur acoperis. Carioca lucreaza cu propriii fotografi si are propriul department de postproductie si retusare foto.

Cum a inceput totul?

Mircea, Andrei si cei doi Dragos erau pasionati de fotografie inca din facultate numai ca, la momentul acela, lucrau in industria publicitatii, iar timpul pentru fotografie era destul de limitat asa ca glumeau numindu-se “fotografi de weekend”. Mircea abia terminase Facultatea de Management la ASE, iar ceilalti trei baieti erau art directori in agentii de publicitate cand ideea de a face fotografii in mod profesionist pentru zona de advertising a inceput sa capete contur. Dragos Traistaru trecuse prin McCann si Scala, iar Andrei Stoleru si Dragos Coman lucrau la Young & Rubicam. Mai mult, Dragos, Andrei si Dragos erau absolventi ai Academiei de Arte, deci aveau un background artistic care nu le dadea pace si care ii facea sa-si doreasca sa experimenteze mai mult in zona fotografiei. “La inceput ne-am facut o firma mica, se numea Vertical View. Era un nume dubios, care fusese inregistrat asa pentru ca Mircea, ducandu-se sa inregistreze firma cu o lista de trei nume, a descoperit, cu stupoare, ca acestea existau deja, asa ca a potrivit el doua dintre nume astel incat a iesit Vertical View”, spun cei patru, amuzandu-se si acum. “Partea proasta este ca lucram concomitent si la agentiile de publicitate la care eram angajati si la comenziile pe care le mai primeam si pentru care lucram seara, dupa ce ieseam din agentie. Mircea a fost cel care ne-a starnit sa ne dedicam 100 % pentru Carioca”, povestesc ei. Curand, lumea publicitatii a inceput sa ii ia mai in serios, asa ca a fost momentul sa ia o decizie in privinta directiei spre care se indreapta, mai ales ca munca din cadrul agentiilor si proiectele de dupa orele de lucru se cam bateau cap in cap. “Initial, lucram cu agentiile in cadrul carora eram angajati, insa pe urma ne-am extins si au inceput sa vina comenzi din alte agentii. Era ciudat ca era vorba si de un conflict de interese, noi fiind art directori la niste agentii, dar incepand sa facem si fotografii de campanie pentru altele. A trebuit sa luam o decizie foarte clara. Asa ca am hotarat sa facem Carioca si sa ne dedicam noului proiect fulltime”, mai povestesc ei. Nu au avut pregatita o suma de bani cu care sa porneasca afacerea. Tot ce castigau din proiectele de inceput, reinvesteau pentru a cumpara scule si pentru a-si pune la punct studioul de fotografie. Astfel, cand s-au decis sa porneasca, erau acoperiti si pe partea de echipament tehnic.

Marele avantaj a fost ca…

Venind din zona de publicitate, stiau deja ce isi doreste clientul. Practic, si ei fusesera candva in locul clientilor, adica art directorii din agentii. “Stiam care-s nemultumirile si care-s dorintele pentru ca fusesem in pielea clientului”. Acum, clientii lor sunt majoritatea agentiilor importante din Romania, dar si cateva din Europa Centrala si de Est. Carioca lucreaza pentru campanii locale si regionale pentru branduri ca: Adidas, WWF, Head & Shoulders, Snickers, Dacia, Nestle, Kraft Foods, Toyota, Danone, Hyundai, Renault, Vodafone, Orange, Sony, Dacia, Mercedes, Romtelecom, Salvati Copiii, Lay’s Max Russia si multi altii.

Proiecte personale

Diplomati, cei de la Carioca, nu s-au pronuntat in privinta unor branduri pentru care le-a facut o deosebita placere sa lucreze. De fapt, un ingredient al succesului lor, pe care de altfel l-au si identificat ca fiind cel mai important, este ca acorda fiecarui task pe care il au de rezolvat aceeasi atentie si aceeasi dedicare. Nu le place sa faca lucrurile de mantuiala si spun ca atitudinea asta face pur si simplu parte din natura lor. Sigur, mai este si faptul ca ceea ce fac, fac din placere si cu placere, insa in cinci ani de zile, de cand exista in mod oficial, Carioca a devenit un brand si brandul este acum cel care trebuie reprezentat. Practic, cum ar spune americanii, Carioca trebuie sa stand up to its own name prin profesionismul cu care, cei 12 oameni care formeaza echipa, lucreaza. Ca orice fotografi insa, baietii au si proiecte personale, pe care recunosc ca le-au cam neglijat in ultima vreme. Unele dintre fotografiile personale au fost publicate in OMAGIU pe vremea in care aceasta revista aparea inca pe piata. Altfel, pozele au mai fost cerute si de alte reviste de profil din strainatate. Mai mult, in topul revistei de fotografie ARCHIVE, Carioca este in continua urcare. “Cred ca o sa ajungem pe locul intai”, spune Mircea. “Multi considera Archive ca fiind cea mai prestigioasa revista in domeniu. Altii sunt de alta parere. Oricum ar fi, revista are o mare recunoastere internationala si, prin intermediul agentiilor de publicitate, fotografiile noastre au fost publicate”, completeaza acesta. “Si-am mai aparut si-n Best 200 Photographers and Illustrators”, spune Dragos. Cele cinci proiecte personale sunt: Superheroes, Icon, Blood Story, Golden Pig and Bitches si Black Story.

Ideea lor este ca…

“Succesul nostru sta in placerea cu care facem ceea ce facem. Nu ne caracterizeaza epitetele. Nu facem lucrurile de mantuiala. Orice mic amanunt, care poate parea plictisitor si neimportant, este tratat cu seriozitate si “lustruit” sa arate bine/spectaculos/incantator/la locul lui”. Baietii nu-s simpli fotografi. Sunt artisti-fotografi. Spun asta cu umor fiindca lumea are tendinta sa le puna eticheta de fotografi ca si cand lumea lor personala si profesionala s-ar invarti numai in jurul acestui aspect. “Oamenii spun ca suntem fotografi si tind sa ne arate mereu chestii din zona foto. Dar noi suntem interesati de multe alte lucruri, de tot ceea ce inseamna vizual (pictura, imagine, graffiti/street art, sculptura, proiectii video). Fotografii din zona in care suntem noi trebuie sa fie si creativi, si artisti. Nu e suficient sa indrepti aparatul inspre ceva, sa astepti sa cada lumina nu stiu cum, sa surprinzi pozitia si pac, e gata poza. E mare invazie de fotografi, toata lumea a inceput sa faca fotografie si, intr-un fel, este o criza in zona asta pentru ca din cauza inflatiei de fotografi nu mai stii cu adevarat ce este si ce presupune fotografia”, spune Dragos.

Pentru alte informatii despre Carioca, accesati site-ul www.carioca.ro

Proiecte personale

SUPERHEROES (anul 2006): Pozele au fost realizate in colaborare cu Maria Guta. Pornind de la ideea ei, am brodat impreuna niste personaje –supereroi. Iar personajele erau niste fete care si-au facut o fisa de caracter (ca sa-i zicem asa). Fiecare personaj avea o poveste si fiecare fata si-a interpretat personajul. Costumele au fost cumva jumatate ale lor, jumatate prin interventia Carioca.

ICONS (anul 2007): A fost un proiect realizat pentru revista OMAGIU pe tema Fashion. Carioca a vrut sa reprezinte pe atunci ideea fashion in zona idealista a icoanei..

BLOOD STORY (anul 2007): O exploatare a contrastelor, pornind din zona pura si alba a lucrurilor si apoi trecand-o prin parfumul contrastului dur si usor macabru al sangelui. Si desi e un contrast, totusi face bine, e ca o bijuterie, nu e scabros. Si proiectul asta a aparut in OMAGIU.

GOLDEN PIG AND BITCHES (anul 2008): Seria de fotografii il prezinta pe personajul principal, Golden Pig sau, romaneste spus, domnul Pusculita, care este o metafora vizuala a omului vanat (dar si vanator) de catre femeile de moravuri usoare.

BLACK STORY (anul 2008): Este o serie care vorbeste despre sex intr-un mod estetizat – gotic, baroc porn. O poveste tratata cromatic foarte simplu, are contraste puternice, foarte aproape de estetica zonei de gravura.

Andreea Vasile


Viewing all articles
Browse latest Browse all 2

Latest Images